This site uses cookies.
Some of these cookies are essential to the operation of the site,
while others help to improve your experience by providing insights into how the site is being used.
For more information, please see the ProZ.com privacy policy.
This person has a SecurePRO™ card. Because this person is not a ProZ.com Plus subscriber, to view his or her SecurePRO™ card you must be a ProZ.com Business member or Plus subscriber.
Affiliations
This person is not affiliated with any business or Blue Board record at ProZ.com.
781
00:55:11,058 --> 00:55:15,571
- Prinţul Ali Ababwa!
- NU vreau să te văd!
782
00:55:15,631 --> 00:55:19,410
- Nu, nu! Te rog, Prinţesă, acordă-mi o şansă!..
- Lasă-mă-n pace odată!
783
00:55:19,911 --> 00:55:23,081
Jos, pisi...
- Ce mai face craiu' nostru?..
784
00:55:24,444 --> 00:55:28,017
Bună pisi, jos pisi...
785
00:55:28,747 --> 00:55:32,062
Ia stai! Te... cunosc de undeva?
786
00:55:32,287 --> 00:55:34,490
Ăăă, nu... Nu!
787
00:55:35,161 --> 00:55:37,004
Îmi aminteşti de cineva pe care l-am...
788
00:55:37,527 --> 00:55:41,441
- ... cunoscut deunăzi în Piaţă...
- În Piaţă?!
789
00:55:41,826 --> 00:55:44,098
Am servitori care se duc în Piaţă pentru mine.
790
00:55:45,163 --> 00:55:48,980
Or am servitori care se duc pentru alţi servitori de-ai mei în Piaţă!
Prin urmare,..
791
00:55:49,218 --> 00:55:51,459
... nu se poate să fi fost eu cel pe care l-ai întâlnit.
792
00:55:51,648 --> 00:55:54,716
Nu... Presupun că nu...
English to Romanian: And Now, A Few Words from Me General field: Marketing Detailed field: Marketing / Market Research
Source text - English Google it with: "Svengalis? Yeah, Right" and select the very long link that presents you 'A Few Words From Me', Bob Garfield's smash - book in the advertising field against... advertrocities. :)
Translation - Romanian INTRODUCERE
Cele Zece Porunci ale Publicităţii
- De la Dumnezeu citire -
Traducere de: Silviu Marin (10.04.2008)
În regulă, poate nu chiar de la Dumnezeu citire. Regele Regilor e extrem de prins momentan tot creând Lumină şi Viaţă în întregul Univers; aşternând Iubire Infinită şi găsind noi căi prin care să-i naruie pe bangladezieni, luând în calcul rugăciunile disperate ale fanilor sportivi şi zăpăceala aferentă. Şi, deşi El e atotputernic şi un fenomenal bun-la-toate, nu ajungi Fiinţă Supremă fără a şti când să delegi.
Aici intervin eu, în absenţa Tablelor Legii sau a oricăror alte instrucţiuni scripturale explicite, pentru promovarea corectă de produse sau servicii până la consumator via mass-media fiindcă Domnul a lăsat anumitor robi ai Săi de pe Pământ să codifice ceea ce ar fi cu certitudine Poruncile Sale în publicitate dacă marketing-ul ar fi cumva cu un rând mai presus în Agenda Cerească. E o responsabilitate teribilă, fapt pentru care mă simt mândru, dar şi umil s-o iau asupră-mi. Şi, zău aşa, dacă nu eu, atunci cine?
Aşa, vreme de mai bine de 20 de ani, mi-am folosit editorialul prima oară în “USA Today”, iar din 1985 încoace, în “Advertising Age” ca să: evaluez, explic, interpretez, reproşez şi, mai de multe ori decât v-aţi fi aşteptat, să laud publicitatea din toată lumea. Or, am evaluat publicitate pentru: relevanţă strategică, valori productive, originalitate, ingeniozitate comunicaţională, umor, naraţie, emoţie, psihologie, cinematografie, muzică, compoziţie fotografică, editare, regizare, luminozitate, actorie, scenarizare, tipografie, gramatică, onestitate, ofensivitate şi, aşa cum îi şade bine rolului meu de Surogat Divin, pentru moralitate. Ei, ultimul considerent mi-a consumat cu mult mai mult timp decât aş fi preferat mulţumită unei schimbări culturale majore în industrie, în ultima decadă, care a înţeles nevoia ca atenţia să şteargă valori învechite precum Regula de Aur. Veţi auzi mai multe despre aceasta ceva mai târziu (v. “Chiar te rog” / “Be My Guest”, t. orig.), dar pentru moment, să spunem doar că forţele încleştânde ale barbariei ameninţă civilizaţia publicităţii. Numai pentru asta (desigur, şi pentru multe altele), cartea de faţă va lumina Calea. Da, copile, adevărata Potecă.
Dar deviez. Înapoi la mine, deoarece e ceva ce trebuie sa aflaţi (ceva care mă califică pentru această misiune solemnă): Nu mă înşel niciodată sau, mă rog, aproape niciodată. După 17 ani de scris la “AdReview” şi cu mai bine de 1.000 ad-uri supuse examinării mele nemiloase, am dat greş realmente de vreo 11 - 12 ori. Întrebaţi-mă vreodată ceva despre “Saturn” şi “UBU” ale celor de la Rebook(!) Ceva de genul “Auci!” o să fie răspunsul. În termeni de baseball vorbind, e ca şi cum ai marca un “988”. Şi, având în vedere faptul că scriu despre campanii care au ieşit deja de pe piaţă sau care n-au ieşit încă, dar care vor ieşi, această medie răsunătoare în prezicerea de succese şi eşecuri e destul de fenomenală. De fapt, cu toată modestia o spun, e fenomenală pe de-a-ntregul(!) Un record pe care-l atribui exclusiv a doi factori:
a) Cel dintâi factor : Publicitatea, în esenţă, nu e o enterpriză complicată. Desigur, e o afacere cu multe complicaţii, dar în mod fundamental, e despre ceva la fel de complicat ca şi comunicarea unei idei de vânzare unui client potenţial. Or, dacă vreun nătălfleaţă turuitor de la vreun birouaş din Atlantic City poate face asta ca şi cu o cojitoare de legume, cele mai luminate minţi din marketing ar trebui s-o scoată la capăt cu milioane de dolari în venituri şi cu o lume mediatică vastă la picioare(!) Cu toate acestea, deseori aceştia dau greş din motive care sar din ecranul televizorului, pur şi simplu, oricărui gogoman gata să le ofere un moment de atenţie.
b) Cel de-al doilea factor : Nu sunt un gogoman. Nici profesioniştii din publicitate nu sunt (înţelegeţi,.. nu în cea mai mare parte din cazuri). Aceştia sunt deseori oameni foarte deştepţi(!) Oameni deştepţi care fac aceleaşi şi aceleaşi lucruri stupide, zi după zi. Or, această carte va cita din acele greşeli vers cu vers până ce veţi ofta dezamăgiţi şi vă veţi lua capul între mâini, urlând de uluire.
Da, veţi reflecta asupra boacănelor uluitoare ale elitei publicităţii frumuşel compensate şi veţi scoate până şi sunete pline de furie. Dar de ce? De ce anume ceea ce observ eu atât de clar(!), aşa cum o faceţi şi d-voastră, pentru ei e atât de greu de observat?
SVENGALIS? CUM SĂ NU...
Primul răspuns e: Perspectiva. E crezul meu (nebazat pe vreo informaţie “de dinăuntru” în afară de mărturia propriilor mei ochi) că, atât agenţiile, cât şi clienţii, devin aşa prinşi în realizarea viziunilor strategice şi creative ale acestora încât pierd total din vedere cum li se vede rezultatul în afară.
“Miopie prin imersiune”. Aşa am auzit că s-ar numi asta, şi nicăieri fenomenul acesta nu e mai uşor perceptibil decât în publicitate, iar în acest sens, cele mai proaste ad-uri din câte mi-a fost dat să văd în întreaga mea cariera de critică, nu au fost detectate cu ajutorul radarului meu de sol, în vreme ce aş fi zburat jos, sub mantia nopţii. Nu, ele mi-au parvenit prin FedEx, ataşate unor communicate de Presa, care trâmbiţau mereu câte o breşă creativă închipuită. Or, aceste adevărate reclamo-atrocităţi care mi-au şocat publicul cititor prin a-l face sa pufnească în râs în lumea întreagă, au fost văzute de creatorii lor ca veritabile triumfuri(!)
Iată, deci, cât e de simplu să te înşeli când eşti ”ferecat” pe dinăuntru cu oameni asemănători în gândire ţie şi orbi ca şi tine. Şi e la fel de uşor să ai dreptate când eşti pe dinafară privind înăuntru. Iar asta pune în prim – plan o altă întrebare: “Dacă-i aşa de uşor, de ce n-a mai făcut-o nimeni până acum?” Răspunsul la această întrebare e: “Oamenii au mai făcut-o.”
De-a lungul anilor, a fost publicată o serie întreagă de prezentări, care criticau ad-urile pe diverse criterii. Multe, desigur, veneau de dinafara publicităţii. De la oameni care foloseau ca punct de plecare ideea că publicitatea ar fi o forţă sinistră, rău - voitoare, pusă pe manipularea psihismelor consumatorilor şi chiar pe anularea voinţei acestora doar ca să umfle vânzarile de produse superflue, pe care consumatorii nici că le vor, si nici că ar avea nevoie de ele. Uzul acestora conducând, mai mult de-atât, chiar la distrugerea mediului înconjurător, în vreme ce ar exploata tiranic totul.
De parcă... De parcă industria de profil ar fi populată cu Svengalişi omnipotenţi. De parcă toată lumea ar fi atât de bună(!) Şi, deşi publicitatea îşi are excesele sale, a fost istoric dovedită drept nefericit de slabă în a vinde ceea ce oamenii, din proprie voinţă, vor şi nu vor să cumpere deopotrivă. Ah!, desigur, publicitatea funcţionează. Da, până şi publicitatea mediocră funcţionează, dar asta numai din pricina faptului că practiţionerii acesteia sunt atât induşi în eroare în a-şi vinde marfa încât mare parte din industrie abia de reuşeste să-şi ducă la îndeplinire mandatul benign. Şi aici intervin. Din nou însă deviez.
Cel de-al doilea tip de critică publicitară a venit de la înseşi publicaţiile de profil. Vai!, criticile autorizate erau pufoase, din punct de vedere istoric. Scrise de foşti sau actuali agenţi de publicitate, nedornici să fie prea duri cu tovarăşii lor de drum. Or, o asemenea aruncare de lauri de la unii la alţii este, în mod firesc, de o valoare cel puţin dubioasă.
“De acord!”-ul îşi poate pierde curând însemnătatea dacă nu există posibilitatea unui “Refuz!”. Aşa, în ceea ce le priveşte pe cele anonime, criticile s-au dovedit a fi mai argumentate, dar validitatea lor (ca să nu mai vorbim de potenţialul conflict de interese) a fost umbrită de anonimitate.
Ceea ce industria de profil n-a mai avut până în 1980, a fost un străin “infuzat”(!) cu istorie publicitară şi cunoaştere afaceristică. Unul neafectat de ortodoxia de stânga ecologistă a lui Chicken Little şi neconectat la industria însăşi ca să treacă în revistă ad-uri sau să nominalizeze fără de teamă şi favoritism. Apoi, a venit Barbara Lippert.
Colega şi competitoarea mea de la “Adweek” m-a “zvântat” vreme de aproape 3 ani(!) Critica inteligentă şi incitantă a d-sale, combinând antropologie culturală, semiotică şi principii de marketing pentru analizarea cuprinsului ad-urilor, avea curând să devină cea mai populara rubrica din “Adweek”. Or, când am fost eu angajat la “Ad Age”, plecand de la “USA Today”, slujba mea avea curând să facă aproximativ acelaşi lucru.
English to Romanian: Let's Get Specific: What Should I Do? General field: Bus/Financial Detailed field: Business/Commerce (general)
Source text - English Let’s Get Specific: What Should I Do?
By James Altucher, author Choose Yourself
You’re probably asking: Well, if I quit my job, what should I do?
I’ve begun asking people who did it. What did they do? How do they quit their jobs and, basically, make a million dollars? Not everyone is Mark Zuckerberg or Larry Page. Not everyone is going to drop out of college and create an iPhone or a time machine or a toilet that resizes itself automatically depending on who is sitting on it (although that would be pretty cool).
Some people would simply like to quit their current crappy jobs and make a good living. Some people would simply like to quit their jobs and make a million dollars. In that Facebook movie (you know, the Justin Timberlake vehicle), JT says, “A million’s not cool. A BILLION is cool.”
Well, actually JT, very often a million is pretty cool. Not everyone is going to be a VC-funded $100 million hotshot. Sometimes it’s nice to make a million dollars, be your own boss, and use that financial success to catapult to freedom.
I called Bryan Johnson, who started a company called Braintree. You may have never heard of Braintree but you’ve heard of their customers. They provide credit card transaction and payment services for companies like OpenTable, Uber, Airbnb, etc.
I’ve never spoken with Bryan before. I am not an investor in Braintree. As far as I know I’m not even an investor (unfortunately) in any of Braintree’s clients. I like to call people who I think have interesting stories and hear what they have to say. That’s the way I build my network of not only financial contacts but also potential friends.
I knew Bryan had an interesting story about how he set up Braintree and I knew it would be helpful for those people asking “what do I do next?”
The Cliff’s Notes version: In 2007, Bryan was a manager at Sears. He quit his job and started Braintree. Within two years he was making more than a million per year. Eventually Braintree grew much bigger and raised $70 million from Accel and other investors.
But that wasn’t what was interesting to me.
“How did you do it?” I asked him. “What are the steps?”
“I really disliked my job,” he said, “and I never believed in the idea of getting a fixed wage. I had been a salesman before in the credit card processing business where I would go out and get merchants like restaurants and retailers to switch their business to the company I was selling for. So I figured I could do this but work for myself instead of another company.”
Rule No. 1: Take out the middleman. Instead of going back to the company he used to sell for, Bryan cut out the middleman and went straight to a credit card processor, worked out his own reselling agreement with them, and did all of this BEFORE leaving his job at Sears.
Many people ask me, “I’m at a job, should I raise VC money yet?” NO, of course not! First you have to hustle. VCs want to back someone who shows a little Ooomph!
Rule No. 2: Pick a boring business. Everyone is always on the lookout for “the next big thing.” The next big thing is finding rare earth minerals on Mars. That’s HARD WORK. Don’t do it! Bryan picked a business that every merchant in the world needs. He also knew that it was an exploding business because of the e-commerce explosion. You don’t have to come up with the new, new thing. Just do the old, old thing slightly better than everyone else. And when you are nimble and smaller than the behemoths that are frozen inside bureaucracy, often you can offer better sales and better service. Customers will switch to you. If you can offer higher touch service as well, they will come running to you.
Rule No. 3: Get a customer! This is probably the most important rule for any entrepreneur. People want to find and take the “magical path”: get VC money, quit their jobs, build a product, and then have millions of customers. It NEVER works like that.
Bryan found ten customers (out of the first 12 he approached) who would switch their credit card processing to him. He figured he needed to make $2100 a month to quit his job. With his first ten customers he was making $6200 a month, so he had a cushion in case some dropped away. He quit his job and suddenly he was in business.
Rule No. 4: Build trust while you sleep. This rule is often “Make Money While You Sleep”. But Bryan was already making money while he slept. He was making money on every credit card purchase with his first ten customers.
“I didn’t want to be going up and down the street looking for customers,” Bryan said. “I needed to find a way to get online businesses as customers. Someone suggested that I needed to blog. And to blog well you need to be totally transparent or it won’t work. So I started blogging about what was really happening in the credit card industry including all the unscrupulous practices and how merchants were being taken advantage of. Then I’d put my posts on the top social sites at the time–Digg, reddit, and StumbleUpon–and sometimes the posts would get to the top of these sites and my website would get so much traffic that it would crash.
“But I became a trusted source about credit card processing. So before long all these online sites that had previously had a hard time navigating this industry would start contacting me to switch their payment services.”
A couple of things there.
Rule No. 5: Blogging is not about money. Blogging is about trust. You don’t sell ads on your blog (rarely), you don’t get the big book deal (rarely), but you do build trust and this leads to opportunities. My own blog has made me a total of zero cents but has created millions in opportunities. In Bryan’s case it led to more inflow and his biggest early opportunity.
“Basically, OpenTable called me and they wanted a software solution to handle storing credit cards, handing the data to restaurants, and being compliant from a regulatory standpoint. I signed a three year deal with them that allowed me to build a team of developers and we built them a solution. We now had more services to sell to customers.”
Rule No. 6: Say YES! He started out just connecting merchants with a credit card processor. Then OpenTable asked him to do software development even though he’s never developed software before. He said YES! He got software developers, built a great product, and at-least-quadrupled his income. His decision to say YES! Elevated his business to a whole new level, not just in the services he offered customers but in how they perceived him. Suddenly, word of mouth was spreading and other online companies started using Braintree’s services: Airbnb, Uber, etc. And the VCs started calling because all of their clients were saying Braintree was providing all of their payment services. It’s not that easy for startup online companies to get payment services.
Bryan told me, “When I first started, for each new customer we’d put together an entire package for our credit card processor on why we thought the customer could be trusted and would be a legitimate merchant.” Which leads to…
Rule No. 7: Customer Service. You can treat each customer, new and old, like a real human being.
“We intuitively sort of knew what we didn’t like in customer service everywhere else: automated calling trees, slow response times, poor problem solving, etc. So we made sure there was as little friction as possible between the customer contacting us and actually getting their problem solved.” When you are a small business, there’s no excuse for having poor customer service. Your best new customers are your old customers, and the best way to touch your old customers is to provide quick help when they need it. Customer service is the most reliable touch point to keep selling your service to them.
“Ok,” I said, “I have to ask. At what point were you making over seven figures?”
By Year 2, Bryan was making over a million dollars and the business was doubling every year. They couldn’t hire fast enough.
In 2011, after four years in business, Braintree took in its first dime of investment capital – $34 million in a Series A funding round. Two years later, according to Crunchbase, they process over $8 billion in credit card transactions annually.
Not bad for someone who quit his job and just wanted to figure out a way to get his bills paid.
Translation - Romanian SĂ FIM SPECIFICI: „CE SĂ FAC?”
de James Altucher, autor Choose Yourself
Probabil că vă întrebaţi: „Ei bine, dacă-mi las slujba, ce să fac?”
Am început să întreb oamenii care au făcut-o. Ei ce au făcut? Cum de şi-au lăsat slujbele si, practic, au făcut un milion de dolari? Nu toată lumea este Mark Zuckenberg sau Larry Page. Nu toată lumea va abandona colegiul şi va crea un iPhone sau o maşină a timpului sau o toaletă care să se redimensioneze în funcţie de cine se aşază pe ea, deşi asta ar fi destul de mişto.
Unii oameni ar vrea, pur şi simplu, să-şi părăsească slujbele lor actuale de rahat şi să aibă un trai bun. Unii oameni ar vrea, pur şi simplu, să-şi părăsească slujbele şi să facă un milion de dolari. În filmul acela de pe Facebook (ştiţi voi, instrumentul de exprimare al lui Justin Timberlake), JT spune acolo: „Un milion nu-i mişto, un MILIARD este mişto!”
De fapt, JT, foarte des, un milion este destul de mişto. Nu fiecare va fi un mahăr de capital de risc, finanţat cu 100 de milioane $. Uneori, este drăguţ să faci un milion de dolari, să fii propriul tău şef, şi să foloseşti acel succes financiar pentru a te catapulta spre libertate.
L-am sunat pe Bryan Johnson, care a pornit o companie denumită Braintree. Se poate să nu fi auzit niciodată de Braintree, dar aţi auzit despre clienţii lor. Aceştia furnizează tranzacţii prin carduri de credit şi servicii de plăţi pentru companii precum: OpenTable, Uber, Airbnb etc.
N-am mai vorbit cu Bryan înainte, nu sunt un investitor în Braintree. Din câte ştiu, nu sunt un investitor (din păcate) în niciunul dintre clienţii Braintree. Îmi place să-i sun pe cei care, cred eu, au poveşti interesante, şi să aud ceea ce au de spus. Aşa îmi creez eu reţeaua de contacte nu doar financiare, ci şi de prieteni potențiali.
Ştiam că Bryan avea o poveste interesantă despre cum să ridicaţi Braintree, iar eu ştiam că va fi de ajutor acelora care se întreabă: „Ce fac în continuare?”.
Versiunea Notelor lui Cliff: În 2007, Bryan era manager la Sears. Şi-a dat demisia şi a pornit Braintree. În doi ani, făcea mai mult de un milion pe an. În cele din urmă, Braintree a crescut mult mai mare şi a strâns 70 de milioane $ de la Accel şi alţi investitori.
Dar nu asta era interesant pentru mine.
„Cum ai făcut?”, l-am întrebat eu. „Care sunt paşii?”
„Chiar mi-a displăcut slujba mea”, mi-a răspuns, „şi n-am crezut niciodată cu adevărat în ideea de a primi un salariu fix. Am mai fost agent comercial şi înainte, în afacerea procesării de tranzacții prin carduri de credit, unde ieşeam să conving comercianţii, precum restaurante şi retaileri, să-şi treacă afacerile companiei pentru care vindeam. Aşa că, mi-am dat seama că pot face asta, dar să lucrez pentru mine, şi nu pentru companie.”
Rolul #1: Eliminaţi intermediarul! În loc să se întoarcă la compania pentru care obişnuia să vândă, Bryan l-a „tăiat” pe intermediar şi s-a dus direct la un procesator de tranzacții prin carduri de credit, şi-a format propriul agreement de revânzari cu ei, şi a făcut tot ÎNAINTE de a-şi părăsi slujba!
Multă lume mă întreabă: „Sunt la serviciu. Ar trebui să strâng banii de capital de risc?” NU, desigur că nu! Mai întâi, trebuie să vă grăbiți. Capitalurile de risc vor să sprijine pe cineva care să arate puţină vigoare.
Rolul #2: Alegeţi o slujbă plictisitoare. Toată lumea este în căutarea „noului lucru senzațional”. Noul lucru senzațional este să găsiţi minerale rare pe Marte! Asta-i TREABĂ GREA! Nu o faceţi! Bryan a ales o afacere de care orice comerciant din lume are nevoie. Ştia, de asemenea, că este o afacere explozivă datorită exploziei e-comerţului. Nu trebuie să veniţi cu chestia aia nouă-nouă, ci doar cu cea veche-veche, dar ceva mai bine decât toţi ceilalţi. Şi, când sunteţi sprinteni şi mai mici decât mamuţii care sunt blocaţi înăuntrul birocraţiei, deseori puteţi oferi vânzări şi servicii mai bune. Clienţii vor trece la voi. Dacă puteţi oferi şi servicii cu un grad mai înalt de personalizare, clienţii vor veni fugind spre voi!
Regula #3: Faceţi rost de un client! Aceasta este, probabil, cea mai importantă regulă pentru orice antreprenor. Oamenii vor să găsească, şi să adopte „calea magică”: luaţi banii de capital de risc, lăsaţi-le slujbele, creaţi un produs şi apoi, aduceţi milioane de clienţi. NICIODATĂ nu funcţionează aşa!
Bryan a avut 10 clienţi (din primii 12, pe care i-a abordat), care i-au trecut lui procesarea tranzacțiilor prin carduri de credit. A înţeles că avea nevoie să facă 2.100 $ pe lună ca să-şi lase slujba. Cu primii 10 clienţi ai săi, făcea 6.200 $ pe lună, aşa că a avut o „plasă de siguranță”, în caz că unii s-ar fi îndepărtat. Şi-a lăsat slujba şi deodată era în afaceri.
Regula #4: Creați încredere în timp ce dormiţi! Această regulă este adesea denumită şi: „Faceţi Bani în Timp ce Dormiţi!” Dar Bryan făcea deja bani în timp ce dormea. Făcea bani cu fiecare cumpărare de card de credit cu primii săi 10 clienţi.
„Nu voiam să alerg încolo şi încoace, pe străzi, după clienţi.”, a zis Bryan. „Aveam nevoie să găsesc o cale să transform afacerile on-line în clienţi. Cineva mi-a sugerat că trebuie să blogăresc. Iar, ca să blogăreşti, ei bine, trebuie să fiţi complet transparenţi, altfel nu va merge. Aşa că, am început să blogăresc despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în industria cardurilor de credit, incluzând toate practicile nescrupuloase şi despre cum se profita de pe urma comercianţilor. Apoi, mi-am pus postările pe saiturile de socializare de top (Digg, Reddit şi StumbleUpon), iar câteodată postările ajungeau la vârful acestor saituri, saitul meu făcând atâta trafic încât se prăbuşea.
Dar am devenit o sursă de încredere despre procesarea tranzacțiilor prin carduri de credit. Aşa că, puţin mai târziu, toate aceste saituri, care au avut probleme în navigarea acestei industrii, au început să mă contacteze să le trec serviciile de plată.
Câteva lucruri şi acolo:
Regula #5: Blogăritul nu este despre bani! Blogăritul este despre încredere. Nu vindeţi reclame pe blog (rar), nu primiţi marea afacere de carte (rar), dar creaţi încredere, iar asta duce la oportunități. Propriul meu blog a făcut un total de zero cenți, dar a făcut milioane în oportunități. În cazul lui Bryan, a condus la un influx de capital mai mare și cea mai mare oportunitate timpurie.
„În linii mari, m-a sunat OpenTable și dorea o soluție software ca să gestioneze stocarea de carduri de credit, să predea datele restaurantelor, și să fie conformat dintr-un punct de vedere regulator. Am semnat o înțelegere pe trei ani cu ei, care mi-a permis să-mi formez o echipă de dezvoltatori și le-am conturat o soluție. Acum, aveam mai multe soluții să vindem clienților.”
Regula #6: Spuneți „DA!” A început doar prin conectarea comercianților de un procesator de tranzacții prin carduri de credit. Apoi, OpenTable l-a rugat să facă dezvoltare de software chiar dacă n-a mai făcut dezvoltare de software înainte. A spus: „DA!” A strâns dezvoltatorii de software, a făcut un produs grozav, și cel puțin și-a cvadruplat venitul!
Decizia lui de a spune: „DA!” i-a urcat afacerea la un nivel cu totul nou nu doar în serviciile pe care le-a oferit clienților, ci în felul în care l-au perceput aceștia. Deodată, vorba se răspândea prin viu grai și alte companii au început să folosească serviciile Braintree: Airbnb, Uber etc. Și capitalurile de risc au început să apară pentru că toți clienții lor spuneau că Braintree le furniza toate serviciile de plăți. Nu-i așa de ușor pentru companiile on-line de început să obțină servicii de plăți.
Bryan mi-a spus: „Când am început prima dată, pentru fiecare client nou aveam să punem laolaltă un pachet întreg pentru procesatorul nostru de tranzacții prin carduri de credit despre ce am crezut că clientul poate fi de crezut și că ar fi un comerciant legitim.” Ceea ce conduce la...
Regula #7: Serviciul cu clienții. Puteți trata fiecare client, vechi sau nou, ca pe o adevărată ființă umană. „Intuitiv, noi știam oarecum ceea ce nu ne plăcea la Serviciul cu clienții de peste tot: arborele automat de apeluri, timpi lenți de răspuns, rezolvarea slabă a problemelor etc. Așa că, ne-am asigurat că va exista cât mai puțină fricțiune între clientul care ne contacta și rezolvarea efectivă a problemelor lor.” Când sunteți o afacere mică, nu există scuze pentru a avea un serviciu cu clienții slab. Cei mai buni clienți noi ai d-voastră sunt cei vechi, și cea mai bună metodă pentru a-i atinge pe cei vechi este să furnizați un ajutor rapid, atunci când au nevoie de el. Serviciul cu clienții este cel mai de încredere punct de informare ca să continuați să vă vindeți serviciile lor.
„OK,” am zis, „trebuie să întreb. La ce moment dat ai făcut primele șapte cifre?”
Până în anul al doilea, Bryan făcea peste un milion de dolari, iar afacerea se dubla în fiecare an. Nu puteau să angajeze suficient de rapid.
În 2011, după patru ani în afacere, Braintree a primit primul pol de capital de investiții: 34 de milioane $ într-o rundă de finanțare de Serie A. Doi ani mai târziu, potrivit lui Crunchbase, aceștia procesează peste 8 miliarde $ în tranzacții prin carduri de credit, în mod anual.
Nu-i rău pentru cineva care și-a lăsat slujba și n-a dorit decât să găsească o cale să-și plătească facturile.
Well, my attitude and temperament, first of all, may be described as:
a) Empathetic -- I must exhibit a strong empathic feeling towards my colleagues, as it is to be expected from any team leader.
b) Adaptable -- I am highly adaptable. Yet, I have some very high standards.
c) Patient -- I can truly say about myself that I am very self-disciplined, especially when it comes to relate with members of my team.
d) Communicative -- Although I do much better in writing, I made notable progress as speech is concerned, as well.
As for my hobbies and passions, these are:
a) Editing of columns from the earlier mentioned areas; especially from the worldwide Sci-Fi culture (see: 'Pro-Scris', Ro. - 'OutCast', En. - under the alias of Virgona Vilius).
b) Translating and adapting featured and animated movies alike that are very close to my heart, as well as quality science documentaries.
c) Editing of comic - books of foreign origin. At the moment, I have my project in course of developing; it is an old saga.
And, of course, my constant driving force is symbolized by the Unknown and the Difficult.
In closing, my deepest aspiration(-s)? That of becoming a prolific writer and lyricist, aside my profile as an e-journalist, I would say.
